Hotărâri CEDO

Prin decizia din 15 ianuarie 2013, din cauza E.B. (nr.2) c. Ungariei (cererea nr. 34929/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibilă, o plângere vizând în fapt reforma sistemului de pensii din Ungaria, realizată printr-o lege din anul 2010 şi susţinerea potrivit căreia această nouă legislaţie a confiscat, în profitul statului, contribuţiile vărsate la fondurile private.

Curtea a constatat că nu a existat o încălcare a dreptului de proprietate al doamnei E.B., în special sub aspectul speranţei legitime de a primi o pensie în viitor, de vreme ce acesta va avea dreptul la o pensie calculată în baza contribuţiilor pentru toţi anii de muncă, efectuate la un fond de pensii privat sau la fondul public.

Prezentarea deciziei

Reclamanta este cetăţean al Ungariei şi al Serbiei. S-a născut în 1983, iar în prezent locuieşte la Budapesta. În 2008, după ce şi-a finalizat studiile de drept în Serbia, E.B. s-a stabilit, pentru a lucra, în Ungaria. În cadrul sistemului de pensii obligatoriu cu doi piloni, care era în vigoare în Ungaria, a trebuit să contribuie cu până la 8% din salariul brut lunar la un fond de pensii privat şi cu până la 1,5% la fondul public de pensii (echivalentul a 24% din salariul său brut fiind vărsat de angajator la fondul de pensii public).

O reformă a sistemului de pensii a fost iniţiată la sfârşitul anului 2010 prin adoptarea unei serii de legi. În special, Legea nr. CLIV din 2010, care a modificat legea pensiilor, prevăzând că toate contribuţiile de pensii plătite de angajaţi (adică 9,5% din salariul brut lunar, procent care a crescut la 10% începând cu 1 ianuarie 2011) între 1 noiembrie 2010 şi 31 decembrie 2011 ar trebui să fie alocate la fondul public de pensii, pentru a reduce deficitul. Sistemul de pensii obligatoriu cu doi piloni a fost desfiinţat, iar membrii unui fond privat au trebuit să aleagă fie redirecţionarea automată către sistemul pensiilor publice, fie să rămână membri ai fondurilor private.

Au fost adoptate reguli speciale pentru a doua categorie. S-a decis că, în acest caz, începând cu 31 decembrie, 2011 toate contribuţiile (10%) vor merge la fondul de pensii private şi că persoanele cotizante nu ar avea posibilitatea de a dobândi stagii suplimentare de cotizare sau dreptul la o pensie din sistemul public în baza contribuţiilor plătite de angajator după 1 decembrie 2011^[1].

D-na E.B. a decis să rămână în sistemul privat.

În temeiul unei noi modificări legislative, efectuată la 30 decembrie 2011, contribuţiile plătite de membrii fondurilor private au fost alocate fondului de pensii publice. Ulterior, urmare a unei ultime modificări legislative, din 2 iulie 2012, membrii la fondurile private au redobândit dreptul la stagii suplimentare de cotizare şi la o pensie de stat în sistemul public de pensii (pensie calculată prin ajustare, folosindu-se un coeficient de multiplicare).

Drept consecinţă a acestor evoluţii legislative, reclamanta – potrivit propriei sale interpretări - va avea dreptul la o pensie din sistemul public completă pentru perioadele de cotizare de după 1 noiembrie 2010 (adică, data de la care întreaga contribuţie a fost alocată la fondul public de pensii), precum şi, pentru perioada anterioară, dreptul la 75% din pensia de stat ordinară (restul de 25% din contribuţii fiind achitate către fondul privat de pensii).

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, E.B. a afirmat că noua legislaţie a permis, în fapt, să îi fie confiscate contribuţiile plătite la un fond privat de pensii în profitul bugetului de stat. Chiar dacă legea nouă i-a dat dreptul la o pensie completă în sistemul public, reclamanta a susţinut că lipseau garanţiile regimului de pensii privat legate direct de contribuţiile şi strategia sa de investiţii. De asemenea, a invocat şi faptul că, intenţionând să lucreze în străinătate, nu era sigură că a acumulat un stagiu suficient de cotizare pentru a beneficia de o pensie publică.

Curtea a reţinut că, până la 1 noiembrie 2010, reclamanta a fost obligată să contribuie atât la fondurile private, cât şi la fondul public, alături de angajator, iar de atunci contribuie obligatoriu cu 10% la fondul public şi este liberă să plătească unele contribuţii şi la fondurile private de pensii. Aşadar, sumele vărsate de reclamantă cu titlu de contribuţii la sistemul privat de pensii înainte de 1 noiembrie 2010 nu sunt atinse de noua legislaţie, iar cele efectuate ulterior au fost înlocuite prin deschiderea de drepturi în cadrul sistemului public. În mod similar, au fost luate în considerare atât perioadele de cotizare realizate înainte de reforma legislativă, cât şi cele ulterioare, orice speculaţie privind acumularea unui anumit stagiu de cotizare în ţară sau în străinătate fiind irelevantă pentru Curte.

Indiferent dacă situaţia din cauză a rezultat din alegerea efectuată de E.B. în sine, aceasta din urmă, în orice caz, avea dreptul la o pensie pentru contribuţiile plătite în cursul tuturor anilor de muncă, fie de la un fond de pensii private, fie de la fondul public. Prin urmare, nu a existat vreo încălcare a dreptului său de proprietate, în special sub aspectul speranţei legitime de a primi în viitor o pensie.

În consecinţă, Curtea a respins plângerea, ca inadmisibilă.